Uită...

Frântă mi-i inimioara-n mii de bucăţele
S-a convertit tot timpu' în mii de clipe grele
M-am avântat puternic dar şi distrugător
Căci sufletul mi-era al tău brav slujitor.

Ai îndrăznit să-mi ruini inima-mi zglobie
Din tot ceea ce-a fost în veci n-o să mai fie,
Iar lacrimi de suspine vor îngheţa pe faţă
Tu mi-ai schimbat destinul, ai ruinat o viaţă...

Iar starea ta dintr-una ce-i doar nepăsătoare,
Mă-mpinge-n întuneric, m-aruncă în uitare
Iar gândul când vreodată-ţi va mai zburda la mine
Să nu-ndrăzneşti atunci să-mi readuci suspine...

Aruncă-mă în lagăr, închide-mă în gânduri,
Ignoră-mă pe viaţă, priveşte-mă în frânturi,
Prefă-te c-ai fost singur, că nu m-ai cunoscut,
Gândeşte-te la faptul că noi nu ne-am avut...

De vei veni vreodată ca să-mi implori iertare
Eu nu-ţi voi mai răspunde dorinţei arzătoare,
Voi ignora la rându-mi cu suflet sfâşiat,
Voi zice doar atât: "În timp, eu m-am schimbat..."