Etern

O scânteie-n miez de noapte se zăreşte, clipurind,
Stinsă pare să devină ea departe-acum fiind.

Un bătrân pe pat de moarte zace ca un muribund
Din plămâni sărmanul moş a tuşit mereu străfund.

O băbuţă stă-ntr-un colţ şi se uită spre bolnav
Amintindu-şi cum odată el o săruta suav..

Lacrimi reci îi curg spre gura ce cândva era rujată
Trec rapid în amintire clipe de când era fată..

Mâna-i tremură-ncontinuu şi încearcă să-l atingă
Alzheimer nu îl doboară, căci acesta înc-o strigă..

O alină mângâind-o şi-i sărută  fruntea sa
Spune că o va iubi, şi că-n veci n-o v-a uita.

Oh, bătrâne-ambiţios, eşti pe patul tău de moarte,
Voi veţi fi mereu uniţi până vei pleca-n cetate...