Puiul mic

În înaltul cer albastru

Se înalţ-un pui de cloşcă

El din aripi dă săracul

Să se-nalţe către boltă.

Un cocor bătrân, ursuz,

Vede puiul şi îi râde:

Nu te uiţi tu cât de sus

Tre’ să zbori pân’ vei ajunge?

Puiul mic însă-l ignoră

Şi tot zboară mai departe

Se perindă prin corolă

În îndepărtări albastre.

Micul pui sfrijit de foame

Dă din aripi cu putere.

Tot grăunţe vede-n zare

Aşteptându-l la vedere.

Noapte curge lin, alene,

Peste dealuri şi păşune

Puiul zboară, ziua cerne,

Întunericu-l răpune.

Bietul pui strivit de soartă

A căzut în gol, în zare

Spre o luncă neagră, moartă,

Într-un râu curgând avale.

Puiul mic a tot sperat

Să ajungă, să atingă

Cerul infinit, stelat,

Soarele pe punct să stingă..